miercuri, 14 noiembrie 2018

Black Friday la eMAG 2018





Mi-am făcut o listă cu electronice (am o banuială că vor avea reduceri substațiale):

Pentru a susține acest site vă rog sa folosiți linkurile de mai sus pentru cumpărăturile de pe emag.ro.

Mulțumesc și spor la cumpărături !

TED - Discutii despre open source

Open source este o revolutie in sine care urmează să schimbe structura economica, modul in care lucram, gandim si actionăm. Deja multe din companiile mari au adopatat modul acesta de a coopera si de a actiona. Eu cred ca lumea open source va evolua si mai mult in anii urmatori. Linux e deja peste tot ... si e definitia open source-ului.


“Open Source software operates in a multiverse, where everything is possible and everyone is welcome to do their own thing. Microsoft operates in a top-down, dogmatic, Flat Earth digital Universe, where as far as they are concerned, everything revolves around them, and everything else is considered unenlightened and sinful.” — Yasha Harari

luni, 12 noiembrie 2018

Editoare simple de cod și text

1. Notepad++ este extrem de popular, parțial pentru că este gratuit și licențiat cu licență GPL. Și mai mult decât atât, este simplu. Începătorii și veteranii pot obține tot ce au nevoie de la el. Este adesea menționat în postările blogărilor ca o opțiune excelentă pentru cineva care tocmai a intrat în editare de cod și ar putea fi copleșit de mediul oferit de Sublime sau Atom. Notepad++ este o opțiune minunată, simplă, nu doar pentru începători, ci pentru dezvoltatori la orice nivel. O mulțime de profesioniști care utilizează Notepad++ zilnic, deoarece este ușor de folosit, eficienț și face ceea ce trebuie să facă.

2. Atom, un proiect inițiat de Github, este unul dintre editoarele de cod si text premium. Atom este complet gratuit, open source și foarte personalizabil. Construit în jurul unui nucleu minim de bază, Atom vine cu mai multe pachete specifice limbajului, iar pachetele de extensie au explodat de-a lungul anilor de când editorul a fost lansat pentru prima dată. Atom este la fel de robust pe cât trebuie să fie, iar dacă editorul nu face ceva de care aveți nevoie, puteți crea această caracteristică.

3. Nano e un editor ultra light si foarte eficient. Se foloseste mai mult in Unix si Linux, dar se poate utiliza si in Windows.

4.GNU Emacs Un editor extensibil, personalizabil, open source - și multe altele.
Caracteristicile GNU Emacs includ:
- Moduri de editare bazate pe conținut, inclusiv colorarea sintaxelor, pentru multe tipuri de fișiere.
- Documentație completă integrată, inclusiv un tutorial pentru utilizatorii noi.
- Suport complet Unicode pentru aproape toate caracterele și limbile Pământului.
- Foarte personalizabil, folosind codul Emacs Lisp sau o interfață grafică.
- Un ecosistem complet de funcționalități, dincolo de editarea textului, inclusiv un planificator de proiect, poștă și cititor de știri, interfață de depanare, calendar și multe altele.

- Un packaging system pentru descărcarea și instalarea extensiilor.
EmacsHumor

5. Vim - editorul de text omniprezent. Vim este un editor de text extrem de configurabil pentru crearea și modificarea eficientă a oricărui tip de text. Acesta este inclus ca "vi" cu majoritatea sistemelor UNIX și cu sistemul de operare Apple OS X. Vim este stabil ca o rocă și este în continuă dezvoltat pentru a deveni și mai bun. Printre caracteristicile sale se numără:
- Persistent si multi-nivel
- Sistem extensiv de pluginuri
- Suport pentru sute de limbaje de programare și formate de fișiere
- căutare puternică și înlocuire
- se integrează cu multe instrumente
ViHumor

6. Notepad - Aplicație simplă Notepad pentru editarea simpla de text si cod.

7. PSPad este un editor de cod freeware pentru sistemele de operare Microsoft Windows, util pentru persoanele care:
- lucrați cu diverse limbaje programare
- sintaxa evidențiată în codul sursă
- au nevoie de un instrument mic, cu comenzi simple și capabilitățile unui editor de cod puternic
- caută un instrument care să se ocupe de textul simplu
- doriți să economisiți timp - PSPad oferă funcții de formatare a textului
- aveți nevoie de un instrument care oferă capabilități de extensie a utilizatorului
- doresc să economisiți bani și să aveți în continuare funcționalitatea produselor profesionale, deoarece PSPad este gratuit în scopuri comerciale și guvernamentale

8. Komodo Edit este un editor simplu dar în același timp puternic.
Dacă aveți nevoie de mai multe funcții profesionale, cum ar fi depanarea, testarea unității, refactorizarea codului, profilarea codului și integrarea cu alte tehnologii (sisteme de control al versiunilor, Gulp, Grunt, PhoneGap, Docker, Vagrant etc.) atunci Komodo IDE este soluția pentru dvs.

9. SciTE este un Editor de text bazat pe SCIntilla. Inițial a fost construit pentru a demonstra Scintilla, dar a devenit un editor de text foarte simplu si util, cu facilități pentru construirea și editarea codului sursa. Este folosit pentru joburi simple.

10. Brackets este un editor de text ușor, dar puternic și modern care se poate folosi pentru editarea codului html , css si java script.

Lista completă de editoare o găsiți pe wiki

miercuri, 7 noiembrie 2018

TED - discutii si idei despre economia capitalistă



Un tanar fotbalist, foarte talentat, il intreaba pe patronul clubului:
- Cat de mare va fi salariul meu?
- La inceput 10.000 de euro pe luna, iar mai tarziu mai mare.
- Bine, atunci vin mai tarziu.


Un american isi face vacanta in Romania. Merge el ce merge si ajunge la o stană din Ardeal, unde e foarte impresionat de caine.
– Bade, cat ceri pe cainele asta? As vrea sa-l cumpăr.
– Nu e de vanzare.
– Iti dau 500 de dolari.
– Nu e de vanzare.
– Iti dau 1.000.
– Nu e de vanzare.
– Iti dau 2.000 de dolari pentru el.
– Nu e de vanzare si pace.
Americanul se vede nevoit sa renunte si sa isi vada de drum.
In aceeasi zi, un roman de la oras trece pe la stana si ii place cainele.
– Bade, e de vanzare cainele? Cat iti dau pe el?
– 50 de lei, spune ciobanul.
Cel de la oras da banii si pleaca cu cainele.
Dupa ce pleaca, un baiat de la stana il intreaba pe cioban:
– Pai bine, nene, americanul ti-a oferit 2.000 de dolari si matale ai vandut cainele pe 50 de lei?
– Apai ma, tu ma crezi pe mine prost? De la oras, se intoarce pana diseara. Dar din America?


marți, 6 noiembrie 2018

Mersul pe jos - plimbări lungi :)


La o clinica de tratament pentru batrâni, înainte de a se interna, batrânii trebuiau sa treaca pe la un medic, care le dadea sfaturi în functie de boala si buzunar. Intra primul batrân.
 - Ce pensie ai?
 - 3000 de lei.
 - De la masa sa nu-ti lipseasca friptura, sticla de vin si fructele tropicale.
 Al doilea batrân avea o pensie mai modesta, de 1000 de lei.
 - De la masa sa nu-ti lipseasca legumele, îi spune doctorul.
 Al treilea batrân avea o pensie de doar 300 de lei.
 - Tataie, aer, cât mai mult aer si plimbari lungi, lungi!


 

Până la urmă  plimbările lungi se pare că sunt chiar bune ... :) Ultimul pensionar o să fie cel mai sănătos dintre toți.
De vreo două luni am început să o duc pe fiică-mea la școală, și am de mers vreo 40 de minute în fiecare zi. Vreau să vă spun că a început sa-mi placă să merg pe jos.



marți, 30 octombrie 2018

Bec inteligent TP-Link LB100, LED, Wi-Fi, cu lumina reglabila - review

Descriere produs: Bec inteligent TP-Link LB100, LED, Wi-Fi, cu lumina reglabila
Automatizarea casei mele avansează cu încă o componentă inteligentă, un bec LED inteligent controlat prin WiFi. Becul a fost foarte usor de instalat. Aplicația Kasa l-a identificat foarte repede, și în nu mai mult de 60 sec am reușit sa folosesc becul. Intensitea luminoasa se poate controla foarte usor pentru a induce o atmosfera mai romantica :D . Acest bec se poate și programa să se aprindă sau să se stingă la ore prestabilite, si cred că această funcționalitate este foarte utilă dacă plec de acasă vreo cateva zile. Este un produs foarte bun și fiabil. Probabil o să încerc să controlez becul cu Amazon Alexa sau Google Assistant, dar asta în viitor. Utilizarea becului LB100 este ușoară și simplă. Un lucru care îmi place foarte mult este capacitatea de a adăuga widget-ul pe ecranul de start. Cu widget-ul de pe ecranul de start, am putut accesa butoanele On / Off fără a lansa aplicația. Deși este banal, acest lucru duce mult la eficientizarea utilizării. În ceea ce privește răspunsul, pornirea / oprirea becului prin widget durează aproximativ 1-2 secunde. Nimic mai important, dar mi-aș fi dorit să fie mai rapid. Cu toate acestea, dacă ați făcut-o prin aplicația în sine, răspunsul a fost instantaneu.

In lista din aplicația Kasa am acum și becul din camera mare, pe lângă cafetiera din bucatarie :
Se poate controla luminozitate,și se poate activa sau dezactiva la ore fixe:
Becul calculează și consumul de energie:

Documentatie:
Manual LB100(E26)_V2_Quick Installation Guide
User guide

Componente:
Bec inteligent TP-Link LB100, LED, Wi-Fi, cu lumina reglabila


Specificatii tehnice:

  • Tip soclu E27 (dulie normală)
  • Conectivitate Wireless (wifi)
  • Forma bec Glob Utilizat pentru Interior
  • Durata de viata 15000 h
  • Putere 8 W
  • Tensiune alimentare 220 V
  • Putere echivalenta 50 W
  • Tip lumina Calda Temperatura culoare 2700 k
  • Flux luminos 600 lm

Recomand ! O seară plăcută tuturor !

joi, 25 octombrie 2018

The Story of Mel, a Real Programmer

The story was copied from https://www.cs.utah.edu/~elb/folklore/mel.html

         Real Programmers write in FORTRAN.

     Maybe they do now,
     in this decadent era of
     Lite beer, hand calculators, and "user-friendly" software
     but back in the Good Old Days,
     when the term "software" sounded funny
     and Real Computers were made out of drums and vacuum tubes,
     Real Programmers wrote in machine code.
     Not FORTRAN.  Not RATFOR.  Not, even, assembly language.
     Machine Code.
     Raw, unadorned, inscrutable hexadecimal numbers.
     Directly.

     Lest a whole new generation of programmers
     grow up in ignorance of this glorious past,
     I feel duty-bound to describe,
     as best I can through the generation gap,
     how a Real Programmer wrote code.
     I'll call him Mel,
     because that was his name.

     I first met Mel when I went to work for Royal McBee Computer Corp.,
     a now-defunct subsidiary of the typewriter company.
     The firm manufactured the LGP-30,
     a small, cheap (by the standards of the day)
     drum-memory computer,
     and had just started to manufacture
     the RPC-4000, a much-improved,
     bigger, better, faster --- drum-memory computer.
     Cores cost too much,
     and weren't here to stay, anyway.
     (That's why you haven't heard of the company,
     or the computer.)

     I had been hired to write a FORTRAN compiler
     for this new marvel and Mel was my guide to its wonders.
     Mel didn't approve of compilers.

     "If a program can't rewrite its own code",
     he asked, "what good is it?"

     Mel had written,
     in hexadecimal,
     the most popular computer program the company owned.
     It ran on the LGP-30
     and played blackjack with potential customers
     at computer shows.
     Its effect was always dramatic.
     The LGP-30 booth was packed at every show,
     and the IBM salesmen stood around
     talking to each other.
     Whether or not this actually sold computers
     was a question we never discussed.

     Mel's job was to re-write
     the blackjack program for the RPC-4000.
     (Port?  What does that mean?)
     The new computer had a one-plus-one
     addressing scheme,
     in which each machine instruction,
     in addition to the operation code
     and the address of the needed operand,
     had a second address that indicated where, on the revolving drum,
     the next instruction was located.

     In modern parlance,
     every single instruction was followed by a GO TO!
     Put *that* in Pascal's pipe and smoke it.

     Mel loved the RPC-4000
     because he could optimize his code:
     that is, locate instructions on the drum
     so that just as one finished its job,
     the next would be just arriving at the "read head"
     and available for immediate execution.
     There was a program to do that job,
     an "optimizing assembler",
     but Mel refused to use it.

     "You never know where it's going to put things",
     he explained, "so you'd have to use separate constants".

     It was a long time before I understood that remark.
     Since Mel knew the numerical value
     of every operation code,
     and assigned his own drum addresses,
     every instruction he wrote could also be considered
     a numerical constant.
     He could pick up an earlier "add" instruction, say,
     and multiply by it,
     if it had the right numeric value.
     His code was not easy for someone else to modify.

     I compared Mel's hand-optimized programs
     with the same code massaged by the optimizing assembler program,
     and Mel's always ran faster.
     That was because the "top-down" method of program design
     hadn't been invented yet,
     and Mel wouldn't have used it anyway.
     He wrote the innermost parts of his program loops first,
     so they would get first choice
     of the optimum address locations on the drum.
     The optimizing assembler wasn't smart enough to do it that way.

     Mel never wrote time-delay loops, either,
     even when the balky Flexowriter
     required a delay between output characters to work right.
     He just located instructions on the drum
     so each successive one was just *past* the read head
     when it was needed;
     the drum had to execute another complete revolution
     to find the next instruction.
     He coined an unforgettable term for this procedure.
     Although "optimum" is an absolute term,
     like "unique", it became common verbal practice
     to make it relative:
     "not quite optimum" or "less optimum"
     or "not very optimum".
     Mel called the maximum time-delay locations
     the "most pessimum".

     After he finished the blackjack program
     and got it to run
     ("Even the initializer is optimized",
     he said proudly),
     he got a Change Request from the sales department.
     The program used an elegant (optimized)
     random number generator
     to shuffle the "cards" and deal from the "deck",
     and some of the salesmen felt it was too fair,
     since sometimes the customers lost.
     They wanted Mel to modify the program
     so, at the setting of a sense switch on the console,
     they could change the odds and let the customer win.

     Mel balked.
     He felt this was patently dishonest,
     which it was,
     and that it impinged on his personal integrity as a programmer,
     which it did,
     so he refused to do it.
     The Head Salesman talked to Mel,
     as did the Big Boss and, at the boss's urging,
     a few Fellow Programmers.
     Mel finally gave in and wrote the code,
     but he got the test backwards,
     and, when the sense switch was turned on,
     the program would cheat, winning every time.
     Mel was delighted with this,
     claiming his subconscious was uncontrollably ethical,
     and adamantly refused to fix it.

     After Mel had left the company for greener pa$ture$,
     the Big Boss asked me to look at the code
     and see if I could find the test and reverse it.
     Somewhat reluctantly, I agreed to look.
     Tracking Mel's code was a real adventure.

     I have often felt that programming is an art form,
     whose real value can only be appreciated
     by another versed in the same arcane art;
     there are lovely gems and brilliant coups
     hidden from human view and admiration, sometimes forever,
     by the very nature of the process.
     You can learn a lot about an individual
     just by reading through his code,
     even in hexadecimal.
     Mel was, I think, an unsung genius.

     Perhaps my greatest shock came
     when I found an innocent loop that had no test in it.
     No test.  *None*.
     Common sense said it had to be a closed loop,
     where the program would circle, forever, endlessly.
     Program control passed right through it, however,
     and safely out the other side.
     It took me two weeks to figure it out.

     The RPC-4000 computer had a really modern facility
     called an index register.
     It allowed the programmer to write a program loop
     that used an indexed instruction inside;
     each time through,
     the number in the index register
     was added to the address of that instruction,
     so it would refer
     to the next datum in a series.
     He had only to increment the index register
     each time through.
     Mel never used it.

     Instead, he would pull the instruction into a machine register,
     add one to its address,
     and store it back.
     He would then execute the modified instruction
     right from the register.
     The loop was written so this additional execution time
     was taken into account ---
     just as this instruction finished,
     the next one was right under the drum's read head,
     ready to go.
     But the loop had no test in it.

     The vital clue came when I noticed
     the index register bit,
     the bit that lay between the address
     and the operation code in the instruction word,
     was turned on ---
     yet Mel never used the index register,
     leaving it zero all the time.
     When the light went on it nearly blinded me.

     He had located the data he was working on
     near the top of memory ---
     the largest locations the instructions could address ---
     so, after the last datum was handled,
     incrementing the instruction address
     would make it overflow.
     The carry would add one to the
     operation code, changing it to the next one in the instruction set:
     a jump instruction.
     Sure enough, the next program instruction was
     in address location zero,
     and the program went happily on its way.

     I haven't kept in touch with Mel,
     so I don't know if he ever gave in to the flood of
     change that has washed over programming techniques
     since those long-gone days.
     I like to think he didn't.
     In any event,
     I was impressed enough that I quit looking for the
     offending test,
     telling the Big Boss I couldn't find it.
     He didn't seem surprised.

     When I left the company,
     the blackjack program would still cheat
     if you turned on the right sense switch,
     and I think that's how it should be.
     I didn't feel comfortable
     hacking up the code of a Real Programmer.